Violențele recente din Ballymena, Irlanda de Nord, marchează un moment dramatic în istoria europeană contemporană a coexistenței. În urma arestării a doi adolescenți români acuzați de tentativă de viol asupra unei fete britanice de aceeași vârstă, orașul nord-irlandez a fost aruncat într-un val de proteste violente, îndreptate explicit împotriva comunității românești locale. Tonul și metodele acestei revolte – pietre, cocktailuri Molotov, baricade, amenințări, incendierea caselor – nu sunt, din păcate, noi în panorama europeană. Și evocă, cu o forță tulburătoare, climatul de tensiune și xenofobie care a lovit Italia în 2007 , în special împotriva cetățenilor români și a comunității rome.
În fața acestor evenimente, este urgent să afirmăm fără echivoc: solidaritate deplină cu comunitatea românească din Ulster . O solidaritate morală, civilă și politică care să depășească cuvintele și să se traducă în protecție, sprijin, recunoașterea demnității celor care astăzi suferă din cauza fricii, izolării și stigmatizării colective.
Fitilul urii
Faptele sunt cunoscute: doi băieți români în vârstă de 14 ani au fost arestați sub acuzația de tentativă de viol asupra unei fete. Audierea, desfășurată la tribunalul județean, a stârnit agitație și pentru că a necesitat un interpret român. Din acest episod aparent limitat, a izbucnit o reacție publică violentă, cu proteste necontrolate, revolte și atacuri țintite asupra locuințelor românilor din zonă.
Mai mult decât o reacție indignată la o presupusă crimă, această violență a prezentat trăsăturile tipice linșajului etnic. Faptele par să sugereze o urgență montată pe o dinamică „etnică" , unde totul s-a mutat imediat de la nivelul judiciar la cel identitar: nu doi adolescenți suspectați, ci „românii" ca categorie de lovit.
O amintire arzătoare: Italia în 2007
Pentru cei care locuiesc în Italia de douăzeci de ani, acest scenariu le va suna familiar. În 2007 – mai ales după uciderea unei femei la Roma, atribuită unui cetățean român – Italia a trăit săptămâni de tensiuni foarte puternice, în care întreaga comunitate românească a fost asociată cu criminalitatea, degradarea, violența .
Reacția nu a fost doar mediatică: la Roma și în alte orașe au avut loc atacuri, incendieri de colibele, insulte, patrule de cartier. Mulți români și-au pierdut locurile de muncă, alții au încetat să mai iasă din case de teama de a fi recunoscuți. Ziarele vorbeau despre o „urgență românească", iar unele titluri sunau răspicat: „Românii scăpați de sub control", „Vin jefuitorii din Est".
În aceeași perioadă, guvernul italian a semnat un acord cu România pentru expulzarea rapidă a cetățenilor UE , fără urmărire penală. O măsură criticată de juriști, pro-europeni și asociații pentru drepturile omului, dar care s-a bucurat de consens în rândul unor forțe politice.
Acel an a marcat profund imaginația publică și a creat un precedent cultural: ecuația dintre imigrația românească și insecuritate . O etichetă care, aproape douăzeci de ani mai târziu, reapare periculos în alte părți ale Europei.
Ulster 2025: Între frică și propagandă
În cazul Irlandei de Nord, paralelele sunt tulburătoare. Frica subiacentă, alimentată de evenimentele de știri, devine un teren fertil pentru populism, ideologii identitare și politici represive. Invocarea „siguranței poporului nostru" se transformă rapid într-o justificare pentru atacarea unor familii întregi nevinovate, vinovate doar de faptul că au același pașaport ca și acuzații.
Clima este otrăvită de decenii de diviziune politică și culturală în Ulster, între unioniști, naționaliști, republicani, loialiști. Sosirea noilor imigranți – în special a est-europenilor – este văzută de unele sectoare marginale ca o amenințare la adresa stabilității interne , o schimbare a echilibrului social delicat.
Această tensiune este exacerbată de o anumită complicitate tăcută a mass-media care, uneori, în relatarea știrilor, pune accentul pe originea etnică a presupușilor autori. Utilizarea naționalității ca categorie jurnalistică – „români acuzați" – contribuie la alimentarea generalizărilor.
Rolul politicii și al societății civile
În ambele cazuri – Italia 2007 și Ulster 2025 – politica joacă un rol cheie. Liderii locali și naționali pot alege: fie să se lase purtați de panică , justificând temerile populare și propunând o „toleranță zero" generalizată, fie să repare fracturile , izolând instigatori la ură și garantând protecție victimelor.
Diferența constă în reacție: dacă normalizezi ura, spirala va continua. Dacă reacționezi cu fermitate și umanitate, poți inversa tendința.
Societatea civilă are și ea o responsabilitate uriașă. În Italia, în 2007, numeroase asociații au organizat demonstrații, colectări de semnături, zile de conviețuire. Astăzi, în Irlanda de Nord, trebuie promovate inițiative similare: solidaritate concretă, ospitalitate, dialog public. Românii trebuie să știe că nu sunt singuri, nu sunt ținte libere .
Marco Baratto
Nessun commento:
Posta un commento